Între cele două maluri ale Nistrului va fi creat un mecanism comun privind omogenizarea procesului de gestionare, reciclare și prelucrare a deșeurilor solide. Obiectivul urmează să fie atins în cadrul proiectului WasteConnect – Sistem integrat de prelucrare a deșeurilor în bazinul Nistrului, lansat recent.

Proiectul va fi implementat de către Centrul pentru Dezvoltare Socio-Economică și Susținere a Antreprenoriatului Inovațional (CDSESAI), în parteneriat cu Asociația prelucrătorilor de deșeuri ”EcoSistema” din Tighina.

Timp de aproximativ nouă luni, se vor depune eforturi pentru a consolida, pe ambele maluri ale Nistrului, un ecosistem comun în domeniul reciclării și prelucrării deșeurilor solide, prin implementarea unor activități care să asigure schimbul de experiență între actorii din acest domeniu. În rezultat, se preconizează stabilirea parteneriatelor de colaborare între reprezentanții sectorului privat și ai societății civile în vedere formulării unui mecanism comun privind omogenizarea procesului de gestionare, reciclare și prelucrare a deșeurilor solide.

Printre activitățile ce urmează să fie organizate se regăsesc:

  • desfășurarea a două mese rotunde pentru conectarea actorilor de pe ambele maluri ale Nistrului;
  • elaborarea unui registru al procesatorilor și prelucrătorilor de deșeuri solide;
  • definirea unui ghid practic pentru promovarea eficientă a sortării deșeurilor solide la nivelul comunităților.

În context, invităm agenții economici, organizațiile non-guvernamentale, dar și alte structurii care activează în domeniul prelucrării deșeurilor solide să ne contacteze pentru a stabili cum se pot implica în activitățile ce vor fi organizate în cadrul proiectului WasteConnect. Date de contact: Igor Plămădeală, număr de telefon: 068476056, adresă de e-mail: cdsesai@gmail.com

Acest proiect este finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Guvernul Suediei prin intermediul Fundației Est-Europene.